Probabil că e primul articol despre coaching, din perspectiva evoluției istorice, pe care-l concep pentru blogul meu de coaching, deși probabil că am mai menționat, mai ales pe la Întâlnirile Clubului de Coaching Pragmatic, despre începuturile coachingului, cele îndepărtate, adică cele de dinainte de primele practici pe care le referim, în prezent, ca și practici de coaching (cum ar fi abordarea lui Timothy Gallwey), de dinainte de institutele internaționale și, nu în ultimul rând, de dinainte de comercializarea coachingului, ca și serviciu de dezvoltare individuală sau de grup.
Coachingul a fost practicat de oameni în variate contexte și timpuri istorice
Da, știu, e întotdeauna surprinzător când conștientizăm că nu noi, oamenii prea-moderniști ai secolului acestuia, am inventat roata. Noi ne remarcăm, adesea, prin creativitatea și structura pe care o dăm, în prezent, acelor activități umane valoroase care au ajuns până la noi, transformate, din zorii umanității, încărcate fiind de experiența și rezultatele tuturor celor care, înaintea noastră, au vizualizat, încercat, reușit, eșuat și îmbunătățit, continuu, până la noi, vechi practici, idei, teorii, concepte.
Moștenim adesea bagaje culturale de a căror esență și valoare devenim conștienți uneori întâmplator, alteori ca rezultat al unor eforturi susținute de a învăța și, întotdeauna, motivați către a înțelege de o viziune proprie, a crește și a duce mai departe, către generațiile următoare, moștenirea culturală îmbogățită prin propria noastră contribuție și prin ceea ce noi reușim, individual sau ca grupuri.
De ce scriu acum despre originile îndepărtate ale coachingului?
Pentru că tocmai închei un circuit tematic, început profan și devenit, pe parcurs, sacru, prin lăcașuri de cult dintr-una din zonele cu cea mai amplă istorie culturală a umanității: Grecia. Deși cunoscută mai ales ca destinație de vacanță pentru plaje și atracții estivale și ca subiect fierbinte pentru geopolitica actuală, Grecia oferă, pentru exploratori, o multitudine de experiențe cu iz arheologic, religios, istoric, filosofic, arhitectonic, ezoteric, pe alocuri și, mai ales, bogat în oportunități de a accesa hierofanii, pentru cine gustă fenomenul.
Mă găsesc pe balconul unei vile cu vedere directă către masivul Meteora, unde, pe paracursul a 3 zile, am derulat ceea ce s-ar chema, tradițional, un pelerinaj la mănăstirile cocoțate pe stânci, care constituie al doilea loc, după mărime și importanță, de pelerinaj creștin-ortodox, după complexul de pe muntele Athos.
Am ajuns în Meteora, după câteva zile de aventură prin ceea ce a mai rămas, azi, din orașele-stat ale antichității. Am trecut prin Corint, unde am vizitat atât situl arheologic din vale cât și ruinele de pe dealul de lângă, Acrocorint-ul. Apoi ne-am perindat prin Micene, cetatea dezgropată de pe deal, care fusese de asemenea restaurată. De acolo, către Sparta și Termopile, unde doar câteva statui moderne amplasate strategic indicau importanța pe care, cândva, au avut-o, oamenii și locurile respective.
Sic transit Gloria mundi… a fost concluzia pe care mi-a inspirat-o această primă parte de circuit tematic prin Grecia.
Apoi, trecând din sud, dinspre Atena, departe de templele originare ale arhitecturii preluate ulterior de toată Europa civilizată (mă refer la atât de comunul element arhitectonic coloană, ionică, dorică sau corintiană, care din aceste părți de lume se trage și care e strămoșul multor coloane din ceea ce s-a construit, ulterior, clasic, de puterile emergente antice și medievale), ale căror ruine stau mărturie și azi pentru politeismul oamenilor care populează aceste locuri, am vizitat un loc de tranziție: templul lui Apollo din Delphi
Coachingul - o metodă de a afla răspunsuri
Delphi… unde mitologia ne spune că, vreme de sute de ani, oamenii mergeau din toate colțurile lumii (mă rog, lumii cunoscute de greci), pentru a-și afla destinul. Oracolul din Delphi, o preoteasă numită Pithia, dădea se pare sfaturi enigmatice, inspirată de ritualuri orgiastice prin care se conecta cu divinul, mesaje care erau apoi traduse într-un limbaj mai accesibil, deși în continuare, neclar, de către un alt preot, interpret.
Mult mai bine păstrat situl decât cel din Micene, și, implicit, mult mai vizitat, Delphi e amplasat undeva sus, în munte, și construit urmând panta. Scări după scări, după scări, săpate în stâncă, aveai de urcat, până să o întâlnești pe Pithia și să afli, deci, răspunsurile pe care le cauți!
Ne spune ghidul că aleea cu treptele pe care ne chinuiam noi, azi, sub un soare arzător deloc blând, cu tot cu vântul de munte din partea locului, era pe vremuri înconjurată de pereți tapetați cu scrieri scurte, îndemnuri pentru a trăi virtuos. Primele două dintre aceste sfaturi, pe care vizitatorul oracolului din Delphi le citea la intrarea în templu, erau:
- Cunoaște-te pe tine însuți!
- Nimic, prea mult! (Totul, cu echilibru)
Cunoașterea - o sursă de a depăși problemele
Iar sfaturile oferite de Pithia, care, conform ghidului, deși formulate criptic, dădeau oamenilor care consultau oracolul idei despre cum să-și depășească problemele, se pare că se bazau pe… cunoaștere! Ce diferenția Oracolul din Delphi de alte temple ale lui Apollo, care existau din plin prin Grecia Antică, era… calitatea sfaturilor pe care le dădea Pithia, care… aveau legătură cu realitatea și inspirau oamenilor soluții, din acelea pe care trebuiau singuri să le descopere, și chiar reușeau asta, dacă începeau de la ce le spunea preoteasa…
Și aici, ghidul a dezamăgit pe cei din noi căutători de mistere. Se pare că femeile alese să devină preotese ale lui Apollo, în Delphi, erau educate. Foarte educate. De la numirea în rol de Pithia, înainte, femeia respectivă își părăsea familia, și își dedica viața traiului în templu, unde o zi pe lună dădea consultații, din acestea, mistice, iar restul timpului oferea mentoring pe diferite subiecte pe care le cunoștea, cum ar fi matematica și științele vechi.
Deci oracolul din Delphi… dădea sfaturi non-directive, detașate de soluție, bazate pe cunoașterea proprie, oamenilor! Desigur, într-un cadru misterios, înconjurat de vaporii generați, pare-se, de activitatea geologică a locului, ceea ce făcea cu atât mai puternic efectul unei idei de bun simț, cum ar fi… cunoaște-te pe tine însuți!
Asta înseamnă că, în antichitate, coachingul se numea profeție?
Înțelepciunea aceasta, profană, bazată pe cunoaștere, se practica de atât de demult, doar că, pe vremuri, trebuia neapărat asociată cu zeii, pentru a fi validată?
Cu aceste întrebări am depășit zona de tranziție a călătoriei mele, îndreptându-mă către ultima oprire: mănăstirile din Meteora.
De la templele politeiste unde am întâlnit, neașteptat, și o primă școală de coaching, care a rezistat sute de ani, cunoscută în epocă drept Oracolul din Delphi, către unul din leagănele istorice ale creștinătății ortodoxe – complexul monastic datând din secolul XI al mănăstirilor din stâncă.
Oare cu ce întrebări voi pleca de aici? Urmărește-mi blogul pentru partea a-2-a a articolului, în care voi continua povestea evoluției istorice a coachingului, pe măsură ce te voi ghida printr-un pelerinaj virtual al misterioaselor stânci presărate cu centre de spiritualitate de la Meteora!
