Luna octombrie ne-a surprins ancorați în cotidian, astfel încât tema pe care am ales să o dezbatem la Pragmatic Coaching Club a fost Cum înving procrastinarea? Se pare că subiectul a suscitat interesul celor care au participat și, datorită sesiunilor individuale, tema de life coaching a căpătat noi înțelesuri. Iulia Dobre Trifan – Executive și Life Mentor Coach a propus o metodă creativă, prin care a fost facilitată împărtășirea experiențelor și prin care cei prezenți au fost inspirați în a găsi soluții noi de a ajunge la rezultatele dorite.
Metafora vizuală ca abordare în life coaching
Cuvântul procrastinare a părut că are o semnificație personală pentru fiecare dintre noi și am realizat că este bine cunoscută situația în care ne dorim foarte mult să luăm o decizie și totuși, cumva, amânăm tot mai mult momentul. Ideea serii a fost una originală: am folosit cărți cu diverse imagini sugestive, care au avut rolul de a oferi suport vizual și metaforic pentru a ne reprezenta trei lucruri importante: cum suntem noi în prezent, decizia pe care o procrastinăm și cum ar arăta viața noastră după ce decizia ar fi luată.
A urmat un exercițiu de coaching de grup în care fiecare a vorbit despre cărțile pe care le-a ales și despre ce simbolizează acestea pentru el/ea. Mă gândesc că a fost un moment valoros pentru majoritatea dintre noi, pentru că am putut conștientiza mai bine imaginea pe care o avem despre noi și despre viața noastră în prezent și cum anume s-ar modifica aceasta după ce am lua marea hotărâre. În cele mai multe cazuri, viitorul de după exprima împlinire, eliberare, liniște sau claritate. Mi-am dat seama că metafora este o cale excelentă de a ne exprima, dat fiind că ne permite să spunem atât de multe despre noi, în atât de puține cuvinte. Am descoperit că se întâmplă să rezonăm cu poveștile celorlalți, că uneori ne dorim să aflăm mai multe și să participăm în procesul celuilalt fără să îl/o judecăm sau să îi oferim direcții. Ne-am lăsat inspirați unii de alții și, astfel, am făcut loc mai multor posibilități în mintea noastră.
Exerciții individuale de coaching – ce stă la baza unei interacțiuni reușite?
Am fost invitați să ne grupăm câte două persoane. Aici, dorința de a înțelege mai mult despre celălalt, dar și despre noi înșine, ne-a făcut să ne îndreptăm atenția, în mod natural, spre cei cu care am simțit că avem lucruri în comun. Așadar, am lucrat în sesiuni individuale. Ne-am exersat abilitatea de a pune întrebări deschise, non-directive, formulate într-o manieră pozitivă și non-judicativă astfel încât să facilităm procesul celuilalt de a ajunge la o concluzie. De asemenea, am avut prilejul să fim ascultați, să ne deschidem spre celălalt și să explorăm mai multe alternative. Obiectivul urmărit prin aceste exerciții individuale de coaching a fost să ne detașăm de acea decizie pe care vrem să o luăm și să găsim și alte căi de a ajunge la rezultatul dorit, indiferent ce înseamnă acest lucru pentru fiecare: o stare anume, mai multă claritate, un proiect îndeplinit sau o independență mai mare.
La final, ne-am reunit în grup să împărtășim cu ceilalți ce am aflat nou despre noi, despre potențialul nostru sau despre posibilitățile pe care le-am descoperit acum, ca urmare a interacțiunii cu ceilalți. M-am bucurat mult să aud entuziasm odată cu găsirea unor alternative și hotărâre în decizia de a acționa. Am fost plăcut surprinsă și de implicarea și susținerea pe care o arăta grupul celui/celei care vorbea. Apăreau multe întrebări care arătau interes real pentru persoană și pentru procesul acesteia și care aveau rolul de a facilita înțelegere, claritate și, mai presus de atât, validarea reușitei de a fi ajuns la o concluzie valoroasă. Felicitări tuturor celor care au participat la grup! Le urez multă inspirație, determinare și perseverență în a continua acțiunile începute și activitățile în care urmează să se angajeze.
Pentru cei care nu au putut ajunge la întâlnire, însă își doresc să beneficieze de explorarea mai multor alternative, le propunem următoarele întrebări de self-coaching:
- Cum ar arăta viața mea după decizia luată?
- Ce anume aș putea să fac pentru a ajunge acolo?
- În ce măsură soluția pe care o văd acum mă încurajează să acționez?
- Care pot fi alternativele acestei soluții?
- Ce aș avea nevoie de la mine sau de la ceilalți pentru a putea acționa?
Profită de oportunitățile oferite de Pragmatic Coaching Club!
Clubul organizează întâlniri lunare de life coaching, technical coaching sau executive coaching. Dacă te pasionează dezvoltarea personală și profesională, te invităm să te alături grupului la următoarea întâlnire cu tema Cum ieși din zona de confort? ce va avea loc pe 15 noiembrie (găsești descrierea evenimentului aici). Pentru a participa, completează formularul de înscriere. Te așteptăm!