Pasiunea de a descoperi dincolo de tine, esența emoțiilor tale

Pe Matei l-am cunoscut la un curs de comunicare in 2010. In timp ce încercam să îmi răspund in pauză la câteva întrebări privind păstrarea echilibrului in comunicarea cu clienții, s-a apropiat de mine și cu un glas stins, mi-a cerut un marker. Matei era un băiat tânăr, puțin trecut de 25 de ani, cu ochi blajini și verzi, cu un păr cârlionțat ce ii acoperea urechile, înalt și cu o privire căutătoare. A luat markerul si s-a apropiat lent de whiteboard. In partea de sus a scris, cu litere mari, un singur cuvânt: “OBIECTIVE”.  

Surprins de gestul ce avea să urmeze, l-am privit in timp ce îmi ghionteam curiozitatea de a fi atent pe obiectivele ce vor fi înșirate.  

Matei a desenat ușor, in partea stângă, o linie perfect orizontală cu o precizie de chirurg, ce părea să reprezinte începutul unei înșiruiri de planuri mărețe.  A făcut un pas înapoi și a privit, in gol. Privirea lui înghețată, fără ca măcar sa clipească, fixa linia de parcă ar fi vrut sa o mute din loc. Nu mai știu cât timp a trecut, însă in acele momente mi s-a părut o eternitate. S-a apropiat din nou și a început nu să scrie, ci să deseneze un ansamblu de linii, ce erau proiectate parcă după reguli stricte numai de el știute. Matei s-a așezat apoi pe scaun și a așteptat liniștit reînceperea cursului, bătând ușor cu markerul in masa de care se sprijinea cu podul palmelor. 

Era prima zi de curs și toți eram nerăbdători să aflăm cât mai multe lucruri noi, care să ne ajute ulterior in activitatea pe care o desfășuram.  

A doua zi, ne-am reîntâlnit in aceeași sală de curs, îmbrăcată parcă in straie de concepte și reguli de comunicare. Astăzi sala mi s-a părut mai rece, însă am pus emoția pe seama obișnuinței. Alături de mine, același Matei, parcă cu un aer mai proaspăt. 

In cea de-a doua pauză a cursului, Matei s-a ridicat de pe scaun și a dat să iasă pe ușă. S-a oprit brusc și s-a întors, a ridicat markerul de pe masa unde l-a așezat cu grija cu o zi înainte, și s-a dus din nou la whiteboard. A scris din nou același cuvânt, astăzi mai apăsat: “OBIECTIVE”. A rămas lângă cuvântul care părea că deja devenise obsesie și a început să deseneze un nou ansamblu de linii abstracte. In acel moment am decis să mă apropii și să comunic cu el, gândindu-mă ca este un moment bun să pun in practică noțiunile cursului la care eram prezent. 

Putin incomodat, l-am întrebat: 

“Văd că ti-ai propus ca pană la finalul cursului să iți setezi câteva obiective. Sunt pe partea de comunicare?”, am continuat eu cu o strângere mică in spate. Răspunsul său nu s-a lăsat așteptat: 

“Da, îmi doresc să învăț să ascult!”  -  a venit raspunsul ca o sageata.

“Este minunat că iți dorești să înveți să-i asculți pe ceilalți!” – exclam eu plin de entuziasm. Însă răspunsul său m-a blocat căci nu mă gândisem niciun moment la ce urma sa spună. 

“Nu pe ceilalți, pe mine! Îmi doresc să învăț să mă ascult pe mine…”. 

 Prima parte a răspunsului său a fost transmisa pe o tonalitate care mi-a zbârlit efectiv parul de pe mana. A sunat ca un răspuns care a așteptat mult prea mult timp sa fie transmis.   

Matei era angajat într-o multinațională si ocupa o poziție in vânzări. Absolvent al unei facultăți de marketing, și-a început cariera proiectând o viziune pe termen lung foarte bine înrădăcinată. Însă blocajul cel mai mare in a-și urma viziunea era că nu fusese setată de el.

Toate credințele, prejudecățile si șabloanele cărate in tot acest timp, erau o proiecție a “celorlalți”. Unele, de la părinți, altele de la cei care îl înconjurau.  

Matei nu avea ce obiective scriptice să treacă pe acea tablă uzată, nici acum și nici in viitor. Pentru ca tot ceea ce ii trecea prin cap, erau obiectivele celorlalți, cei care le-au setat deja pentru el. Matei își dorea un obiectiv al său însă nu putea depăși bariera care se interpunea de atât de mult timp intre el si dezvoltarea sa naturală. Dar de ce nu și-a dat seama până in acel moment, este că obiectivul său autentic și-l trecuse de atâtea ori prin fața ochilor, încât nu ii putea simți prezenta. 

Am trecut repede peste răspunsul său acordat cu o tonalitate gravă și i-am adresat o nouă întrebare. L-am întrebat ce reprezintă desenele pe care le face mereu sub cuvântul “OBIECTIVE”.  

“Sunt schițe.”, îmi răspunse sec și își aruncă brusc o privire pătrunzătoare pe cel care se afla in acel moment pe tablă. Am mers mai departe deoarece doream să știu despre ce schițe este vorba și am aflat cu încântare că erau schițe cadastrale ale unor locuințe sociale pe care si le imagina construite la marginea orașului. Matei tocmai îmi împărtășea din obiectivele sale încă nescrise, obiective reieșite din desenele pe care le tot făcea cu pasiune sub cuvântul “OBIECTIVE”.

Matei își seta de fapt zilnic același și același obiectiv însă bariera nu îl lăsa sa vadă dincolo de ele.

L-am rugat sa scrie pe tabla, sub desen, cuvintele pe care tocmai mi le adresase, trăgând semnul egal intre ele.  

După ce a pus punct, l-am întrebat: “Când voi putea să-ti vizitez ansamblul de locuințe sociale?” 

Astăzi, Matei, este in ultimul an la arhitectura, după 6 ani de pasiune. Nu am ajuns încă sa ii vizitez ansamblul, dar sunt sigur ca o voi face curând. Obiectivul său este încă acolo și l-a dezvoltat aducându-l la un nivel avansat de proiect. “Știu și cum să obțin fonduri pentru acesta!”, mi-a spus cu un zâmbet larg pe fața sa măslinie, ultima dată când ne-am întâlnit. 

Să te dezvolți personal nu este un sport, nu este o provocare, nu este o obligație și nu este o nevoie. Este o pasiune. Pasiunea de a descoperi dincolo de tine, esența emoțiilor tale. Tu, eu, noi, suntem produse ale unor credințe și prejudecăți care nu ne aparțin, cel mult au fost împrumutate, dar putem depăși condiția de produs doar prin accesarea tuturor pârghiilor de dezvoltare personală. Bagajul acumulat prin dezvoltarea personala este o moștenire iar primul pas important către această moștenire este coaching-ul pragmatic.

De tot ceea ce avem nevoie se afla deja in noi, avem resurse neimaginabile  care așteaptă zilnic sa fie accesate. 

Când și cum le accesăm, depinde de noi.  Apoi, când și cum le folosim vor fi doar opțiuni. Coaching-ul pragmatic nu este doar un program de dezvoltare, este un mod de viață caci prin însușirea lui, iți poți urma, in sfârșit, calea.   

#PragmaticLifeCoaching