Casatorit de peste 6 ani, parinte de un an si un pic. Casatoria nu ne-a transformat in adulti, ba din contra, ne-a permis sa ne bucuram de copilarie. A creat premisele unei vieti in care totul este permis pentru ca fiecare din noi aducea in relatie resurse pe care sa le fructificam spre dezvoltarea neconditionata a fiecaruia. Am zburdat impreuna, am facut planuri, am anulat planuri, ne-am asumat responsabilitati, am anulat responsabilitati. Totul era in puterea noastra si in gustul vietii pe care il simteam impreuna. Eram copii liberi imbracati in haine de adulti. In sfarsit liberi!
A venit un moment in care am decis impreuna ca fericirea noastra de copii poate fi impartasita. Si am decis sa devenim parinti. Dar odata cu statutul de parinti, ne-am dat seama ca ceva s-a schimbat atunci cand copiii nostri au produs adultii de astazi. Si nu oricum, ci prin sfaturile indirecte pe care ei, incepand cu prima zi de viata, ni le-au oferit. Rezolvare la chestiuni simple la care nu aveam raspuns si care ne generau teama de necunoscut, am gasit la ei. Atunci am stiut ca toate usile catre necunoscut le vor trebui deschise. Si le-am deschis pentru ei, sa poata explora, sustinandu-i asa cum ei ne-au sustinut pe noi pentru ca dincolo de fricile noastre, sta triumfala curiozitatea lor. Astazi ma uit in oglinda si vad produsul copilariei mele. In functie de unghi, are forme diferite, in functie de stari, are gust diferit. Ma uit la ei si imi dau seama ca ei ca adulti, vor fi produsul copilariei lor, copilarie la care noi avem acces integral desi poate uneori, acesta ar trebui limitat. Relatia dintre noi si ei este aceeasi relatie de dinainte de a ne inunda vietile: noi punem resurse in ea, ei pun resurse in ea pentru ca ne bucuram de un atasament sigur reciproc. Ideea este sa crestem impreuna pentru ca noi ne uitam la dezvoltarea lor iar in oglinda, ei se uita la dezvoltarea noastra. Cea mai de pret resursa pe care o punem in prezent in relatia aceasta de patru, este timpul.
Ca adulti, stim ca deciziile noastre sunt importante pentru ca impactul lor ii marcheaza fie pozitiv fie negativ pentru toata viata. Ca parinti, ii iubim pentru ceea ce sunt si nu incercam sa-i corectam dupa propriile noastre credinte si prejudecati. Din postura de copii, stim ca atunci cand vor fi la randul lor adulti, revenirea la casa parinteasca va fi pentru ca le va fi dor de copilarie, si vrem sa le fie dor pentru ca in acest mod ne vom hrani si noi dorul de ei, vazandu-i.
Astazi, la ora 7.30 A.M, in timp ce imi tineam pokemonul jaguar in brate iar printesa salbatica statea cocotata in bratele mamei, cineva ne-a spus ca suntem curajosi, iar impactul, a fost de constientizare.
Nu suntem curajosi, doar incercam atat cat ne sta in putere, sa le oferim motive sa invete singuri din ceea ce traiesc.
#PragmaticLifeCoaching
