Nu te mai cunosc …
… Catalin.
Amandoi stau asezati fata in fata la o masa intr-un colt al restaurantului pe care obisnuiesc sa il frecventeze. Ea soarbe din priviri limonada proaspata cu iz de busuioc si miere de rapita, el isi freaca palmele umede de fata de masa ca intr-o asteptare fara rezultat.
“Nu te mai cunosc, Catalin” – repeta Ioana incercand parca sa strapunga scutul imaginar in spatele caruia se afla el.
“Ai incetat sa ma mai cauti…” – ca niste cuvinte suierande insirate pe un platou rece de alama, raspunse Catalin.
“A trecut timpul peste noi si ne-am deconectat. Am incetat sa mai mentinem ritmul impreuna si am alergat in zari care nu ne mai apartineau amandorura ci fiecaruia dintre noi. Nu m-am schimbat niciodata, sunt acelasi om pe care l-ai intalnit acum multi ani aici, in acelasi loc, cu aceeasi limonada. Singurul lucru care s-a schimbat este marimea barbii. In rest, sunt acelasi eu, Catalin. Nu m-am schimbat, am evoluat in directii si ritmuri diferite. Ai incetat sa ma mai asculti, sa ma redescoperi. Am crezut impreuna ca momentele in care ne-am iubit fara sa fie nevoie sa ne vorbim, vor dainui mereu. Eu te cunosc, dincolo de tine, eu te cunosc. Am incercat sa absorb mereu fiecare particula a ta si nu am obosit niciodata. Eu te cunosc, dincolo de emotii, de sentimente, dincolo de ceea ce esti tu astazi. La sfarsitul fiecarei zile iti rumegam fiecare cuvant pentru ca setea de a te cunoaste nu mi-a dat niciodata pace. Mi-a fost sete de tine, mi-e sete de tine si stiu ca voi muri izolat in desertul pe care mi l-ai creat in momentul in care vei lua decizia. Desi o stiu, nu am incercat niciodata sa ti-o schimb, sperand mereu ca iti vei recapata puterea de a ma cauta inca o data.”
Palmele sale pareau ca se usuca in timp ce Ioana isi cauta privirea in coltul salii. O liniste adanca se asternu acolo unde, altadata, rasetele preluau controlul. Timpul nu mai avea masura iar fetele lor ramasesera incremenite o vreme.
“Am vazut mereu ca dincolo de mine, de tine, eram noi” – continua Catalin cu vocea mai mult stinsa. “Nu am reusit niciodata sa mentinem ritmul, pentru ca nu ne-am asteptat. Am alergat ca doi nebuni acolo unde nu aveam ce cauta. Am fugit in momentele in care doar imbratisarile mai puteau salva ceva. Am incetat sa ne zambim, sa mai visam impreuna. Tu imi povesteai de visele tale, in care nu mai eram noi. Iar eu, eu, as fi vrut sa-ti spun cateva cuvinte insa urechile tale imi erau potrivnice. Emotiile, sentimentele sunt intr-o continua evolutie, se dezvolta, si am uitat sa ni le corelam, sa punem semnul egal intre ele. Tu, eu, nu mai suntem noi, doua stele care sa-si lumineze calea. Stralucim, dar in galaxii diferite, separate prin spatiul infinit care s-a varat usor usor intre sclipirile noastre. Eu inca te vad stralucind, chiar daca lumina ta este ofranda pentru cei de la care doresti admiratie pentru ca ai uitat ca eu sunt unul din cei care te-au admirat mereu indiferent de cat de mult straluceai. Dar probabil ca admiratia mea nu mai era de ajuns. Ne-am pierdut.”
Catalin se ridica de la masa si pleca agale catre iesirea din restaurant. Ioana isi regasi privirea pe care o tot cauta in coltul intunecat al salii si ca un fulger alerga dupa el. Il prinse cu putere din spate, intr-o imbratisare profunda, de parca isi dorea sa faca parte din el.
“Nu te mai cunosc Catalin…” – ii sopti ea in ureche in timp ce lacrimi sarate si calde ii brazdau colturile ochilor ei de un verde cameleon.
“Nu te mai cunosc, dar imi doresc sa ne reintalnim.”
Este o alegere zilnica sa ramai in zona de confort sau sa faci pasi de actiune importanti pentru a te dezvolta personal. Pasii tai vor fi vazuti, de cei care graviteaza in jurul tau, ca o schimbare pentru ca zona de confort in care erau ei obisnuiti sa te vada, este parasita. Odata cu parasirea zonei de confort, parasesti de fapt ceea ce ceilalti cunosc iar necunoscutul tinde sa genereze in dese randuri, teama. In momentul in care vor decide sa se debaraseze de teama, vor decide sa abandoneze de fapt, relatia umana.
In drumul spre dezvoltarea ta personala, pe cine ai dori alaturi?
Cum corelezi propria dezvoltare cu dezvoltarea sau stagnarea celuilalt?
Cum ti-ai descrie zona de confort, ca un sablon, la care apelezi pentru a evita teama de neprevazut sau necunoscut?
De dezvoltarea ta proprie depinde prezentul si viitorul actiunilor si deciziilor tale. Timpul este doar o unealta pe care o poti folosi in mod util pentru a inainta. El doar masoara in pasi, actiunile tale. Tu te cunosti mereu chiar si atunci cand ai tendinta de a te uita la tine ca la un strain. Stii ce e in interiorul tau si stii ca resursele de care beneficiezi pot fi folosite pentru a-ti urma, nestingherit, calea. Este nevoie doar sa o urmezi.
#LifeCoaching #PragmaticCoaching #CoachingClub
