Am renuntat de ceva vreme la a mai face recrutari in care nu avem nimic ce sa ne spunem. Am renuntat sa te mai numesc resursa umana si refuz sa-ti mai observ umerii incordati, picaturile de transpiratie cazandu-ti pe frunte, hainele care imi par ca fiind cu doua marimi mai mici.
Vreau sa te vad relaxat pentru ca imi doresc sa obtin o discutie autentica. Nu iti ofer ceai, cafea sau apa din politete ci pentru ca vreau sa avem o discutie informala, ca la ceainarie sau cafenea. Vreau sa fii tu insuti chiar daca iti este greu sa faci acest lucru.
Odata ce ai hotarat sa ne vedem, inseamna ca stii ce-ti doresti si ce-mi doresc. Nu conteaza unde ai mai lucrat sau cum te-ai descurcat prin alte medii, nu vreau sa-mi vorbesti de trecut, vreau sa-mi vorbesti de viitor pornind de la acest prezent. Cand prima intrebare este “Cu ce ne poti ajuta?” nu reveni la postura crispata pentru ca nu e o intrebare care sa te incuie. Va urma una in care am sa te intreb cu ce te putem noi ajutasi asta pentru ca imi doresc o relatie de parteneriat. Nu te vad ca un executant, nu ma intereseaza executantii. Nu am sa-ti pun in brate o lista lunga de reguli si proceduri asa cum ai fost invatat ci am sa te invit sa ajuti la crearea acestor proceduri care sa creeze un sistem functional independent.
Spune-mi cum poti ajuta echipa si implicit compania sa devina mai buna. Spune-mi cum putem ajuta clientii (parteneri la randul lor) sa devina mai buni. Nu cauta cuvinte printre ganduri ci exprima-te autentic, entuziast. Acelasi lucru, ca in oglinda, il voi face si eu.
Iar daca la final imi voi permite sa-ti ofer un feedback, o fac doar pentru ca am vazut in tine potential pe care inca nu iti doresti sa il accesezi si poate ne vom reintalni la o alta discutie informala in viitor, cand imi vei putea raspunde la cele doua intrebari: “Cu ce ne poti ajuta?”, “Cu ce te putem ajuta?”.
