- Timp pentru sport
- Beneficiile unei vieți active
- Planificarea unei vieți active
- Coaching Pragmatic
Este o întrebare la care, de cele mai multe ori, nu avem un răspuns. Din diverse motive. Unul dintre principalele motive este job-ul, întrucât ne ocupă o mare parte din timpul pe care îl avem.
Datorită acestui lucru spunem că nu mai avem timp pentru alergat în parc, mers la sală, plimbat cu bicicleta sau practicarea constantă a unui sport, cum ar fi tenisul.
Weekend-urile sunt adesea dedicate odihnei și recuperării după o săptămână solicitantă la job. De cele mai multe ori, lipsa timpului este invocată în momentul în care discutăm despre începerea și practicarea susținută a unui stil de viață activ.
Însă toți avem 24 de ore la dispoziție într-o zi, în fiecare zi. În coaching pragmatic, eu și colegii mei coachi lucrăm cu fiecare client cel puțin o dată la a conștientiza cum timpul poate fi o resursă, atunci când este utilizat de către noi, în loc de a fi lăsat în voia întâmplării.
Beneficiile menținerii unei vieți active nu sunt numai de ordin fizic, ci și de ordin mental. Practicarea unei activități fizice ne ajută să ne limpezim gândirea, să ne detașăm de provocările inerente cu care ne confruntăm atât în plan profesional, cât și în plan personal și să găsim soluții la îndemână pentru întâmpinarea asumată a acelor provocări.
Eu cred că totul ține de organizarea și planificarea atentă a timpului pe care îl avem la dispoziție. Altfel, vom folosi timpul în funcție de ce anume considerăm prioritar în diverse momente ale existenței noastre și vom neglija nevoia și dorința de a menține un stil de viață activ.
Vom procrastina momentul în care ne facem un abonament la sală, mersul efectiv la sală sau înscrierea într-un club de tenis. Ne spunem că vom merge la sală începând de săptămâna viitoare, de luna viitoare sau, câteodată, de anul viitor. Însă nu facem asta.
Apare întotdeauna ceva prioritar de făcut și plasăm practicarea unui mod de viață activ în plan secund. Desigur, asta se întâmplă înainte de a descoperi, fiecare din noi, că este posibil să acționăm și altfel, că putem să ieșim din zona de confort și să ne asumăm responsabilitatea unui stil de viață activ. Coaching-ul pragmatic este prin definiție un astfel de instrument – de a ne organiza și planifica în beneficiul nostru timpul și resursele.
Ce presupune planificarea unei vieți active prin Coaching Pragmatic?
Organizarea, planificarea și monitorizarea atentă a activităților pe care dorim să le desfășurăm pe parcursul unei zile, asigură faptul că ne vom ocupa de toate lucrurile pe care ni le-am propus, eliminând factorul de urgență sau prioritizare a unora dintre acele activități.
Toate devin prioritare, din acest motiv se regăsesc în plan. De asemenea, introducerea unei activități sportive în planul nostru zilnic ne motivează să ne asumăm responsabilitatea pentru a duce la îndeplinire acea activitate.
De cele mai multe ori asociem incapacitatea noastră de a ne integra în programul zilnic o activitate sportivă cu angajamentele pe care le avem la job și care vin zilnic. Intervalele orare în care ne putem introduce, de obicei, o astfel de activitate, sunt fie dimineața, înainte de a merge la muncă, fie seara, după muncă.
Sportul poate fi practicat și acasă, fie prin aplicații specializate, fie prin achiziționarea unor cărți care descriu anumite rutine de sport destinate pentru a fi implementate fără a fi necesar un antrenor personal, fie prin abonament la site-uri cu conținut sportiv și de well-being.
Aceste “instrumente” sunt utile în momentul în care decidem că vrem cu adevărat și ne planificăm să efectuăm activități destinate să ne pună în mișcare corpul și mintea.
Metode și resurse de practicare a unei activități fizice sunt, poate acum mai multe ca niciodată, însă va trebui să ne dedicăm o parte din timpul nostru prețios pentru a accesa și a beneficia de aceste resurse.
Și acesta este un moment în care coaching-ul pragmatic ne poate veni în ajutor, fiind modul prin care alegem și utilizăm acele resurse în mod concret.
Iată câteva dintre variantele pe care le-am observat, din rol de coach, de coleg, de prieten, sau chiar din rolul meu propriu – căci și eu am propria mea experiență câștigătoare cu sportul!
Coaching best practices
1. Mergi la sală cu cineva
În cazul în care nu găsești motivația necesară pentru a merge la sală singur/singură, poți oricând să convingi pe cineva să te însoțească, astfel vei avea mereu pe cineva care să te țină răspunzător pentru procesul de a merge la sală.
Cine, dintre cunoscuții tăi, te-ar însoți cu drag sau din simplă curiozitate la sală?
2. Începe cu planificarea unei luni active!
Lucrurile mărețe se realizează prin a parcurge pași mici, dar siguri, la început. Pentru a dedica din timpul nostru o parte pentru sport, este necesar să începem cu o unitate de timp finită, cum ar fi o lună de zile, spre exemplu.
Introducerea, în primă fază, a unui interval de o oră dedicat sportului, să zicem, pentru 3 zile pe săptămână, este suficient pentru a declanșa formarea unei rutine prielnice să încorporeze un obicei menit să genereze activitate fizică.
3. Conștientizează
Totul nu va fi perfect încă de la început și nici mai încolo. Ca orice proces nou pe care dorim să ni-l însușim, este nevoie mereu de a ajusta din mers fiecare pas, fiecare acțiune pe care o întreprindem necesită să fie “cizelată”, calibrată sau chiar schimbată.
În coaching pragmatic, cere-i coachului tău să te provoace să îți exersezi creativitatea în a-ți planifica fiecare lună activă!
4. Cum acționezi în practicarea unui stil de viață activ?
Există o multitudine de moduri de a integra în viața noastră o rutină constantă care să ne aducă beneficii sănătoase și durabile, care să ne consolideze un stil complex de a trăi, prin îmbinarea provocărilor zilnice de la job cu menținerea unui stil de viață activ, această complementaritate ducând în cele din urmă la echilibru.
5. Cum să începi?
Parcurge întrebările de self-coaching de mai jos și trimite-mi răspunsurile la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.! Felicitări, vei fi făcut deja primul pas către o viață activă!
- Ce înseamnă pentru tine un stil de viață activ?
- Ce beneficii implică pentru tine un stil de viață activ?
- Tu cum faci loc sportului în viața ta?
- Ce înseamnă o zi organizată pentru tine?
- Cum îți planifici, de obicei, cele 24 de ore ale unei zile?
Clubul de Coaching Pragmatic reprezintă comunitatea în care ai ocazia să beneficiezi de experiențe de coaching de grup autentice, menite să focalizeze pe conștientizare și trecere la acțiune. Abordăm teme din următoarele specializări: life coaching, executive coaching, technical coaching. Citește retrospectivele primelor 24 de întâlniri ale Clubului pentru a afla mai multe ( retrospective, Diana Munteanu - Pragmatic Coaching Blog)
Te așteptăm la Clubul de Coaching Pragmatic!